BULETINUL PSIHOLOGIEI TRANSPERSONALE
 
Jurnal On-line al "Asociației Române de Psihologie Transpersonală"
Numărul 11 / 2002
Cod ISSN: 1583-2058
 
VIZUALIZAREA ȘI IMAGINILE MINȚII 
 
Autor: Dr. MARINELA GRIGORE
 
Cuvinte cheie: imaginație, experiență interioară, percepție, viziuni, visuri.
 
Copyright (c): Asociația Română de Psihologie Transpersonală, 2002
 

 Dr. Marinela Grigore este cercetător științific la Institutul de Științe Economice și Sociale "Gheorghe Zane" din Iași. Este co-autoarea lucrării "Știința conștiinței. Curs teoretic și practic de parapsihologie" (apărut la Editura Sophia, București, 2001)


          Psihologia transpersonală este preocupată tot mai mult să pătrundă dinamica abisală a psihismului și în cadrul acestuia, o importanță deosebită o are înțelegerea apariției și controlului imaginilor mentale. Fenomenul vizualizării face parte adesea din ansamblul stărilor modificate de conștiință (viziuni, trăiri mistice, diferite tipuri de meditații și terapii).
A vizualiza înseamnă a imagina mental un obiect, o scenă, până când acestea oferă o puternică senzație de realitate. Vizualizarea se află  la originea creației și este o altă fațetă a naturii umane; ea  readuce în discuție abisul conștiinței, energia non-rațională, conectarea cu sursa, inspirația artistului, activarea emisferei drepte a creierului.
În esență, capacitatea de vizualizare, după cum afirma Assagioli (1991), conduce la realizarea în fapt, mai rapidă, a ceea ce se vizualizează. ”A vedea” s-a dovedit a nu fi un lucru atât de simplu. Ce vedem și cum vedem cu ochii fizici, iată câteva întrebări la care psihologii au considerat că trebuie să dea un răspuns. Dar oare, vedem noi lumea exterioară doar cu ochii? Ce “văd” oamenii când privesc un obiect depinde de cine sunt ei, și de ceea ce îi interesează în acel moment (imaginea unui taur poate fi percepută diferit de un măcelar, de un medic veterinar sau de un filosof).
Procedeul vizualizării este probabil, de aceeași vârstă cu omenirea. Înainte de a-și dezvolta gândirea verbală, oamenii au folosit  cu succes gândirea vizuală, imaginativă. Se  știe azi că primitivii din orice parte a lumii, trăiau conectați, într-o măsură foarte mare, la mediul înconjurător. Fiecare copac, animal, piatră sau nor reprezenta emanția unei forțe nevăzute, a unui zeu puternic. Putem spune că în acest stadiu, conștiința acestor popoare a fost în mod esențial vizuală.
Odată cu dezvoltarea gândirii raționale, cuvintele au început să înlocuiască imaginile. Originea civilizației stă în această putere de reflexie, de autoanaliză, care s-a dezvoltat prin intermediul gândirii raționale. Cu toate acestea, au existat mereu categorii de oameni care au căutat să-și regăsească unitatea cu natura: preoții Micilor și Marilor Mistere Eleusine, sfinții din epoca medievală, misticii orientali și artiștii din toate timpurile.
Creația mitologică a fiecărei civilizații majore conține elemente ce reflectă aceast㠓cădere” din grația divină, pierderea integrării armonioase a microcosmosului ființei în macrocosmos.  Civilizația a înlocuit o astfel de integrare cu statutul de cuceritor al naturii pe care omul și l-a atribuit. Într-un cuvânt, natura a fost înfrântă, omul a triumfat. Filosofi ca Marcuse, Sartre, Husserl, Spengler, regăsesc în condiția omului civilizat un handicap major: desacralizarea lumii, dispariția simbolului din viața noastră, vidarea de fantezii și reverie. “Omul unidimensional” (Marcuse-1964), omul dominat de tehnologie se transformă el însuși într-un agregat, funcționând după standarde ce se derulează automat.
 Elementele sacre erau impregnate de forța vizualizării. În antichitate, odată cu gândirea filosofică, esoterică a lui Hermes Trismegistos, cu a sa “Tabla de Smarald” a marcat pentru Europa începutul unei filosofii spirituale, recunoscând puterea minții în opoziție cu cea a materiei. Filosofia ermetică vorbea de transmutare, un proces de dezvoltare și transformare spirituală, astfel încât, fiecare individ își poate schimba starea sa mentală, trecând de la ură la dragoste, de la frică la curaj. Transmutarea energiilor interioare se bazează pe tehnica esențială de control conștient asupra imaginilor mentale. Din punct de vedere hermetic menținerea unei imagini sacre în minte, atrage după sine efectele  produse de energia specifică a acelei imagini, efecte ce se extind la lumea din jurul ei.
În Assyria și Babylonia (4000-1000 î.H.) fertilitatea mult dorită a pământurilor era mai întâi “proiectat㔠în imaginile sculpturilor închinate zeilor fertilității. La fel procedau și egiptenii.
Concentrarea asupra yantrelor și mandalelor ca imagini sacre este utilizată de peste 2000 de ani în India de către yoghini. Scopul concentrării este obținerea stării de uniune a subiectului cu obiectul (Samyama) moment în care se va produce adevărata percepție a obiectului iar conștiința va deveni perfect  calmă. Budiștii din sud vizualizează obiecte simple, culori și cele patru elemente (pământ, apă, foc, aer). Tantra yoga a considerat a fi cel mai dezvoltat sistem filosofic creat de oameni propune, insidios folosirea imaginilor (Evola, I., 1995). O persoană care dorește să cunoască tantrismului este inițiată în tehnici care o vor ajuta să vizualizeze o imagine cu un conținut sacru, să o construiască pe plan mental sau să o proiecteze pe un anumit ecran interior printr-un act de imaginație creatoare. Vizualizarea este primul pas înaintea identificării cu energia imaginii alese, cu semnificația sa esoterică. Acest exercițiu nu este nicidecum intelectual ci presupune o experiență interioară. Mai mult, discipolii tantrici proiectează imaginea divinității într-o anume  parte, în corpul lor (în general zona pieptului sau creștetul capului) eliberând energie de acolo. Ei învață cum să proiecteze culori și forme în zone specifice ale corpului lor.
“Abilitatea  vizualizării nu depinde nici de volumul de cunoștințe, nici de cunoașterea limbii sanscrite sau de cunoașterea fidelă a textelor sacre tibetane. Uneori, cineva poate lectura la nesfârșit textele acestei filosofii, fără a dobândi capacitatea vizualizării. Înțelepciunea orientală afirmă că, “tone de teorie nu valorează cât un gram de practică”. De aceea, vizualizarea, ca și orice altă practică meditativă sau tehnică yoghină se dobândește doar exersând-o. Vizualizarea nu este o abilitate intelectuală, rațională. Ea ține tocmai de puterea a ceea ce s-a numit psihismul abisal”(Grigore, M., Trandafir, C., 2001, p.161).
Una dintre primele utilizări ale vizualizării a fost vindecarea corpului. Șamanii sunt recunoscuți pentru vindecările lor uluitoare, în care, vizualizarea joacă un rol esențial. Vindecătorul se vedea adesea mergând  într-o călătorie, găsind sufletul persoanei bolnave. Cauza bolii era considerată a fi  dizarmonia existentă în universul lăuntric al persoanei bolnave.
Pentru egiptenii din vremurile ce au urmat lui Hermes - cu doctrina sa spiritualistă, boala putea fi vindecată prin vizualizarea sănătății perfecte.
Paracelsus credea că puterea imaginației are un rol deosebit în medicină. Prin ea se pot produce boli în om și se pot vindeca apoi, tot cu ajutorul ei.
Spre sfârșitul lui 1800 Mary Boker Eddy vorbea despre “știința creștină”. Conceptul de Dumnezeu era esențial în cadrul acestei orientări, înțeles ca infinit. Ceea ce avea în comun cu abordările anterioare era faptul că boala era înțeleasă ca un rezultat al tulburării minții. Rugăciunea constituie în acest context, un mijloc de dobândire a vindecării.
Fizicianul și psihologul american Edmund Jacobson a făcut experimente în 1920 care dovedeau că, atunci când oamenii își imaginau că aleargă, mușchii lor deveneau contractați. A fost astfel acceptată ideea imaginilor ideomotorii ce au adus ulterior numeroase servicii sportivilor care le foloseau înaintea antrenamentului real. Tot în 1920, fizicianul german H.Schultz a dezvoltat o tehnică de vindecare – antrenamentul autogen – care avea ca principală metodă de lucru relaxarea, autosugestia și vizualizarea în tratamentul bolilor. Astăzi, vizualizarea a devenit un mijloc util în diferite tehnici psihoterapeutice, printre care putem aminti: ghidul imaginilor afective; vise zilnice directe, psihosinteza; desensibilizarea comportamentală.
Ca modalități psihice în care intervine vizualizarea putem analiza memoria, imaginile eidetice, imaginația, reveriile și fanteziile, imaginile hipnagogice (ce apar înainte de a adormi) și hipnopompice (ce apar înainte de trezire), halucinațiile și viziunile, imaginea secundară și imaginile recurente.
1) Cel mai accesibil mod în care ne parvin imaginile, este cel al memoriei și putem vorbi atunci de imaginile memoriei.  Evocarea unui anumit spațiu pe care l-am cunoscut în trecut este posibilă de cele mai multe ori prin intermediul reproducerii în minte a imaginilor înregistrate atunci. Acestei experiențe i se poate atribui conotația de formare a “imaginii mentale” sau “a vedea cu ochiul minții”. Deși nu toți oamenii “văd” imaginile memoriei ei știu cum arată, având un simț puternic al scenei respective.
Imaginile pe care memoria le readuce în câmpul conștiinței noastre reprezintă după Mardi Horowitz “o reconstrucție a unei percepții trecute”.
Două concepte sunt folosite în caracterizarea imaginilor - plasticitatea și controlabilitatea. Alan Richardson, psiholog australian, nota faptul că imaginile memoriei sunt confuze, instabile și incomplete. Imaginile memoriei pot fi în general controlate, pot fi declanșate sau oprite la voință. Imaginile memoriei pot exprima uneori capacități psihice deosebite, când – de exemplu - unii indivizi își pot aminti cu exactitate pagina dintr-o carte și pot să citească cuvânt cu cuvânt ceea ce scrie acolo. Unii pot să vadă imediat o imagine clară, bogată în detalii, alții pot să-și reamintească câteva detalii, unul după altul.
 
Imaginile memoriei sunt corelate adesea cu celelalte simțuri. Componenta vizuală este astfel îmbogățită prin reamintirea fie a mirosului, fie a unui sunet etc. ceea ce întregește emoția particulară relatată într-o scenă. Între impresiile senzoriale cea mai des întâlnită  este atingerea, sau simțul tactil.
2) Imaginile eidetice sunt forme vii ale imaginilor memoriei. Experimentarea acestui tip de imagini este asemănătoare cu memoria fotografică. Caracteristica principală a imaginilor eidetice este aceea că apar cu o pregnanță deosebită în mintea celui care, pentru scurt timp, a privit  un obiect foarte complicat. Psihologii au constatat că imaginile eidetice au un rol important în învățare iar diminuarea numărului lor are loc în adolescență, când structurile operaționale formale, abstracte ale gândirii și abilitățile verbale ating maximul lor de complexitate.
Aceasta nu ne indică în mod direct dacă ansamblul abilităților psihice, intelective este oarecum afectat de înlocuirea prin structurile operaționale formale a capacităților de a vizualiza, de a folosi imagini în perceperea și înțelegerea unor situații, a unor probleme. Uneori, ne dăm seama totuși, că dacă am avea mai multă imaginație și fantezie, viața noastră ar fi mai bogată și, cu siguranță, capacitățile noastre empatice ar fi mult amplificate.
Stimularea învățării pe baza reprezentărilor figurativ-intuitive ar putea constitui un avantaj în rezolvarea multor probleme ce intervin ulterior. Augumentarea memoriei depinde și ea de prezența unor astfel de imagini.
3) Imaginația reprezintă de asemenea o experiență de vizualizare obișnuită. Procedeele imaginației presupun  o succesiune mai mult sau mai puțin riguroasă de compuneri, descompuneri și recompuneri, de integrări și dezintegrări, ducând la o adevărată combinatorică imaginativă. Originalitatea sa se explică prin libertatea de organizare a desfășurării procedeelor cât și prin sursele motivațional-afective. Combinatorica imaginativă are calitatea de a fi mereu nouă, inedită, originală, într-o permanentă transformare, într-o continuă procesualitate. Actul creator este bazat tocmai pe această capacitate imaginativă. Richardson, nota c㠓aceste imagini tind să fie substanțiale, viu colorate și implică concentrarea și atenția cvasi-hipnotică cu inhibiția asociațiilor”.
4) Reveriile și fanteziile sunt tipuri speciale de imagini combinând imaginile memoriei cu cele ale imaginației. Reveria apare în perioadele de relaxare profundă și pot fi numite “experimente mentale” în care individul privește cu ochiul minții, derularea unor acțiuni fictive, împlinirea unor dorințe ale sale. Aici se împletește cunoscutul cu necunoscutul; timpul desfășurat poate fi trecut sau viitor fără a respecta vreo ordine anume. Imaginile se derulează ca un continuum intern, ca într-un film.
 
Psihologul J. Singer a fost interesat în studiile sale de reverie și fantezie; el a constatat că 96% din subiecții pe care i-a studiat au raportat că au reverii. Singer a descris diferite tipuri de reverii ca fiind și teme predilecte: teama de eșec, ostilitatea, succesele, sexualitatea, soluționarea unor probleme.
5) Înaintea și după derularea somnului oamenii experimentează două tipuri de imagini oarecum diferite de calitatea imaginilor din vis. Este vorba despre imaginile hipnagogice – dinainte de a adormi – și imaginile hipnopompice – care apar după somn, puțin înaintea momentului în care devenim conștienți.
Deși ele sunt pregnante, vii, totuși ele scapă controlului conștiinței, având o derulare automată. Cei care au descris imaginile hipnagogice, au amintit de imagini luminoase, forme geometrice, chipuri, chiar scene întregi. Subiecții aveau clară ideea că, acestea nu erau decât imagini interioare.
6) Visul este una dintre cele mai importante categorii de imagini. Visele sfidează toate legile cauzalității, ale timpului și spațiului, ale gândirii raționale. Ele au fost analizate sub raportul simbolisticii de autori ca Freud sau Jung. Dar, dincolo de semnificația lor – care atinge unoeori dimensiunea arhetipurilor, a inconștientului colectiv – mecanismul de producere a viselor, controlul și conștientizarea succesiunii lor în timpul somnului, sunt aspecte  mai puțin studiate.
Regăsim elemente interesante în acest sens, în scrierile orientale, care conchid că o ființă evoluată spiritual devine capabilă de a-și controla visele, ajungând în cele din urmă să le elimine din starea de somn, care devine astfel, un contiunuum al stărilor extatice pe care le experimentează yoghinul.
7) Un  alt tip de vizualizare, după Mike Samuels și Nancy Samuels –  descris în lucrarea lor “A vedea cu ochiul minții” (1992) sunt halucinațile și viziunile. În cazul halucinațiilor, viziunile interioare sunt confundate cu cele exterioare și sunt luate drept realitate. Psihiatrii, conform unui cod neschimbat încă, diagnostichează persoanele care au viziuni sau halucinații drept psihotice. Totuși, experiența a demonstrat că nu întotdeauna acest diagnostic reflectă cu adevărat starea individului. Astfel de viziuni interioare care sunt identificate cu cele exterioare, sunt descrise  și cei ce se roagă sau meditează, cei ce consumă droguri, cei deprivați de somn sau hrană. De asemenea, febra, plictiseala, situațiile repetitive (șofatul noaptea) pot induce halucinații.
Dacă persoana care are astfel de halucinații/viziuni le consideră mai întâi ca exterioare dar mai apoi, schimbându-și convingerea, le consideră ca pe imagini interioare, atunci experința sa va fi mai degrabă de imagini ale imaginației.
Totuși,  halucinațiile și viziunile sunt adesea sursă de inspirație creativă cum au fost și pentru poetul W.Blake.
8) Imaginea secundară (alter image). Această imagine apare după ce este privit un obiect strălucitor într-un mediu întunecos. Dacă o persoană închide ochii imediat după un astfel de flash  va continua să vadă lumina în ciuda întunericului din jur. Imaginea originală persistă câteva secunde după care este urmată de o imagine secundară negativă. Dacă imaginea originală este alb-negru, imaginea secundară va fi negru-alb. Dacă ea este color, imaginea secundară va conține culorile complementare. Această imagine care mai este cunoscută sub numele de fosfenă poate fi scrutată și ea se mișcă odată cu mișcarea ochilor. Conștientizarea acestor imagini și chiar producerea lor voluntară, duce la o îmbunătățire a concentrării mentale, la dezvoltarea capacității de interiorizare.
9) Imaginile recurente apar imediat după înregistrarea în memorie a unor scene sau la câteva ore după aceea, de obicei înainte de a adormi; oamenii pot controla aceste imagini. Cineva care călătorește toată ziua într-un oraș nou, seara când închide ochii vede spontan imaginile clădirilor, parcurile, străzile pe care a călătorit, ceea ce înseamnă că a avut imagini recurente.
 
Toate aceste forme ale vizualizării, prezentate pe scurt după datele expuse de cei doi autori, deși s-au succedat ca elemente clar definite și distinctive, au totuși, doar un rol teoretic și deci, sunt arbitrare. În realitate, memoria, imaginația, visele, viziunile, pot fi privite ca un continuum în care unele sau altele predomină la un moment dat.
Se știe că, de la ochi la aria vizuală, sistemul cerebral funcționează mai mult ca un computer. Eccles (neuropsiholog englez) postulează c㠓memoria vizuală poate fi un model neuronal sau o engramă pregătită pentru a fi reluată într-un input apropiat”.
Se vorbește tot mai mult  despre diferențierea funcțională a celor două emisfere cerebrale.  Emisfera stângă controlează partea dreaptă a corpului și este predominant implicată în gândirea logică, analitică, mai ales în funcțiile verbale și matematică, iar emisfera dreaptă, controlează partea stângă a corpului și este responsabilă mai ales în orientarea în spațiu, ea structurează imaginea corporală, susține eforturile artistice și recunoașterea figurilor. Ornstein consideră că funcțiile emisferei drepte, până acum pe nedrept neglijate, pot fi stimulate printr-un antrenament conștient și perseverent.
Urmarea cea mai interesantă a ultimelor cercetări în domeniu este schimbarea totală a opiniei asupra “excelenței” emisferei stângi a creierului. Emisfera dreaptă are predominantă capacitatea de a percepe sintetic structura lucrurilor fără a le analiza concret, asimilând toate componentele odată, într-un ansamblu, figură, Gestalt. Nebes a descoperit că emisfera dreaptă are o memorie mai bună asupra apariției și derulării evenimentelor, de a recunoaște obiectele familiare dintr-un tablou general de date și este mai performantă în perceperea unor forme globale, pornind de la elemente disparate, văzute sau simțite în mână.
 Gesturile care cer o anumită precizie și o adaptare momentană, sunt realizate corect și rapid pe emisfera dreaptă  față de emisfera stângă care trebuie mai întâi s㠓înțeleag㔠fără a vedea sau a acționa. Emisfera dreaptă tinde să fie superioară în cazul limbajului metaforic, față de perceperea literală, percepe emoțiile și expresiile faciale sau vocale mai bine decât emisfera stângă; emisfera dreaptă este mai performantă în perceperea asamblării formelor complexe, în timp ce stânga percepe și recunoaște. În nici un caz, stilul cognitiv nu este monopolizat complet iar asimetria cerebrală a funcțiilor este privită doar ca o problemă de gradualitate. Creierul ca întreg, conferă  posibilitatea desfășurării proceselor psihice sau a motivelor conștiinței pentru care, fiecare emisferă posedă capacități și preferințe bine delimitate.
Ornstein propune unele metode de vizualizare a figurilor geometrice care pot antrena emisfera dreaptă. Acestea ar da  posibilitatea subiectului să se concentreze, dezvoltându-și în același timp calitățile intuitive. El consideră  că atunci când emisfera dreaptă sau modelul intuitiv este dezvoltat, rezultă deautomatizarea - eliberarea de energie din interiorul corpului, controlul de sine și un nivel mai ridicat de conștientizare.


Bibliografie:


Assagioli R. - Transpersonal Development. The Dimensions Beyond 
Psychosynthesis, Aqarian/Thorson, 1991
Evola, I. - Yoga secretă a puterilor divine, Ed. Deceneu, București,1995
Grigore, Marinela, Trandafir C., Știința conștiinței, Curs teoretic și 
practic de parapsihologie, Ed. Sophia, București, 2001
Marcuse, H., One-Dimensional Man, în Studies in the Ideology of Advanced 
Industrial Society, Boston, Beacon Press, 1964
Samuels, Nancy și Mike, Seeing With the Mind's Eye - The History, 
techniques and Uses of Visualisation, Random House, 1975
Shames, R., Stern, C., Healing With Mind Power, Rodale Press, 1978



PRECIZARE:
Materialele prezentate in acest buletin pot fi reproduse numai cu acordul scris al ARPT.


"Asociația Română de Psihologie Transpersonală"

Președinte:
Prof.univ.dr Ion Mânzat
marion@home.ro

Adresa pentru corespondență:
OP. 42, CP. 12, București

Contact:
Psiholog Ovidiu Brazdău
Tel: 325 00 34, 0722 28 88 03

E-mail:
arpt@home.ro
Web site:
http://www.arpt.home.ro

Cod fiscal nr. 14098147
Cont nr. 2511.1-1900.1/ROL
BCR, Sucursala Doamnei, București