BULETINUL PSIHOLOGIEI TRANSPERSONALE
 
Jurnal On-line al "Asociației Române de Psihologie Transpersonală"
Numărul 4 / 2003
Cod ISSN: 1583-2058
 
METAMORFOZELE IUBIRII
 
Autor: Prof. univ. dr. ANCA MUNTEANU
 
Cuvinte cheie: iubire, Sine, experiență, psihologie, transpersonal, Dumnezeu. 
 
Copyright © : Asociația Română de Psihologie Transpersonală, 2003
 

Moto: 
Viața nu e altceva decât un vis, 
iar dacă știți să creați o viață din iubire,
visul poate deveni o capodoperă.
Miguel Ruiz

Iubirea este făurarul și axa lumii, atât a lumii exterioare, cât și a celei interioare. Ea este puntea dintre lumi, dar și aroma și suportul vieții, la orice vârstă, începând cu penumbra intrauterină, și sfârșind printre frisoanele senectuții. În iubirile noastre, în stilul nostru de a iubi, se află encodată și întreaga noastră ființă, misterul personalității noastre, așa cum în orice perlă din șiragul zeiței vedice Idra se reflectă toate celelalte. Forța transfiguratoare a iubirii este incomensurabilă, ca dovadă bătrânul fabricant de păpuși i-a dat viață lui Pinocchio, o simplă păpușa de lemn. Din toate aceste motive, și din multe altele, un grav blestem indian sună astfel: "fie ca tu să uiți numele iubitei tale". 
Deci, există o cultură indispensabilă a iubirii, mai ales dacă avem în vedere că, de regulă, pe ruta vieții, în rezonanță cu anotimpurile interioare pe care le traversăm, ne lăsăm seduși de mai multe ori de penajul ei multicolor și echivoc. 
J. Ortega y Gasset (1995) vorbește și de talentul, de aptitudinea de a iubi, care evoluează pe o scară extrem de variată, de la vulgar la geniu. În plus, fiecare epocă, fiecare generație se individualizează printr-un anume stil de a iubi, motiv pentru care orice parteneriat erotic între indivizi din diverse generații, oricât ar fi de captivant, nu durează, datorită unei diferențe stilistice, fiecare fiind obligat, la un moment dat, să reintre nostalgic în scadența propriei sale caravane. Prin urmare, există și o școală a iubirii, dar o școală cu un regim aparte, pentru că, din păcate, nu ne putem baza pe nici o carte, pe nici un dicționar, pe nici o hartă, pe nici un maestru. 
Însă iubirea trebuie învățată ca pe cea mai subtilă artă. Ea se dobândește mai ales prin experiență directă. Acest adevăr este sugestiv ilustrat de o celebră parabolă, relatată de Osho (1996, p.25): 
Se spune că un tânăr vine la un bătrân înțelept cu rugămintea de a-l ajuta să descopere calea spre Dumnezeu. Atunci ascetul îl întreabă: 
- Ai iubit vreodată pe cineva?
- Nu, nu sunt vinovat de un lucru atât de trivial. Nu am căzut niciodată atât de jos: vreau să-l realizez pe Dumnezeu. 
- Atunci va trebui să mă scuzi. Te rog să te duci la altcineva. Experiența mea îmi spune că dacă ai fi iubit pe cineva, pe oricine, dacă ai fi avut o licărire a iubirii, atunci aș fi putut să o ajut să crească, să se dezvolte, probabil să ajungă la Dumnezeu. Dar dacă nu ai iubit niciodată, atunci nu ai nici o sămânță care să poată crește ca un copac. Du-te și întreabă pe altcineva. Prietene, în absența iubirii, eu nu văd nici o poartă spre Dumnezeu.

Încercând să descifrăm esența acestei enigme versatile care este iubirea, se poate observa că, deși omul occidental deține, în portofoliul său lingvistic, un nume distinct pentru fiecare tip de automobil, el are însă un singur termen pentru a iubi. Unii, ca de pildă englezii, fac totuși deosebirea, de înalt rafinament, dintre "to love" și "to like".

Mai mult, suntem foarte preocupați de rezolvarea problemei handicapaților, și asta ne onorează, dar uităm că cel mai nociv și mai universal handicap este cel al inimii. Astăzi, dragostea e în declin, pentru că începe să nu se mai poarte, remarcă cu tristețe și sarcasm J. Ortega y Gasset (1995, p.153). 
Dar de ce iubirea este calificată ca una dintre esențele umane? Există multiple cauze, cea primordială fiind aceea că, fără iubire, rugăciune și meditație, suntem definitiv înămoliți în chermeza lumii și nu putem merge în sus, ca să deslușim sensul liturgic al vieții. Mai apoi, iubirea este cea mai integrală și mai delicată mărturisire a unui suflet ce își dezvăluie adevărata sa natură.

Apelând, în continuare, la pensele analizei, să cunoaștem succint anatomia iubirii, mai precis principalele ei forme. Pentru aceasta, vom recurge la un ghid de excepție, și anume la lucrarea "Iubirea transpersonală" (1989), semnată de Marc Alain Descamps și colab.: 

· Iubirea canibalică. 

Este prima formă, o formă instinctivă, pe care individul o ucenicește încă în timpul alăptatului pentru că, prin intermediul laptelui matern, copilul parcă încorporează ceva din trupul mamei sale. Desigur, conotația orală a acestui tip de iubire este evidentă. Din păcate, dragostea canibalică se conservă uneori și dincolo de această vârstă, așa încât, pentru persoanele respective, a iubi se confundă cu a mânca. 
Individul în cauză își iubește partenerul într-un stil ușor gastronomic, de pildă, ca pe o bucată de ciocolată, pe care dorește nerăbdător să o devoreze. Este vorba, prin urmare, de o iubire orală, antropofagă, ce alimentează uzual declarația: te-aș mânca!

· Iubirea închisoare 

Se referă la o relație posesivă, o fuziune care merge atât de departe, încât vrea parcă să anuleze personalitatea și libertatea celuilalt, pentru a reconstitui o unitate monadică, indestructibilă. Se instaurează un totalitarism sufocant, când individul vrea să știe totul despre celălalt, să-l controleze neobosit, clipă de clipă, să-și petreacă doar împreună cele 24 de ore ale fiecărei zile, fără nici o posibilitate de evadare, printr-un program separat. Exponentul acestui stil de iubire își tratează partenerul ca pe o proprietate: casa mea, mașina mea...iubita (iubitul) mea (meu).
În esența ei, această iubire fagocitoză, evocă dorința nostalgică de regresie intrauterină, de fuziune cu mama. Dacă un asemenea mod de a iubi, flatează la debutul relației, ulterior devine sufocant, indigest, paralizant pentru că te simți ca într-o închisoare insalubră. 
Stilul respectiv de iubire nu lipsește nici din recuzita afectivă a unor mame, care nu mai reușesc să-și nască niciodată copilul, deși au simțit efectiv momentul cupării cordonului ombilical. Ca urmare, victima continuă să fie sechestrată și lăcătuită definitiv, din punct de vedere psihologic, în ființa lor. Aceste mame sunt similare cu niște caracatițe care se obstinează să-și înlănțuie mereu copilul, prin tentaculele lor vâscoase, pândind cu maximă vigilență, prin ochiul lor verde-albastru, orice mișcare sau tendință de emancipare a odraslei. 
Desigur, acest polițianism afectiv are efecte nedorite asupra subiectului respectiv: stângăcie comportamentală, timiditate, retardări în învățare, fragilitate la boli. 

· Iubirea sado-masochistă

Este vorba de acea relație intimă, care caută iubirea în suferință. Cercetând-o atent se poate observa că ea este impregnată cu ură. De aceea, se concretizează prin maltratări mentale (umilințe de tot felul) sau maltratări fizice (torturi corporale). O analiză subtilă scoate în relief o evidentă componentă anală, deoarece vizează macularea, pervertirea și înrobirea celuilalt. În cuplurile unde germinează o asemenea relație, există întotdeauna un stăpân și un supus, un rege și un sclav, un sadic și un masochist. 
Unele femei, animate în sipetul lor lăuntric de tendințe masochiste practică, sub masca unei imense devoțiuni, o iubire carpetă, comportându-se ca un covor pe care doritorul își poate șterge pe îndelete picioarele. 
După opinia lui M. A. Descamps (1989), o anume licărire de iubire masochistă poate fi detectată și în viețile unor sfinți, ceea ce înseamnă că existența acestora nu este întotdeauna de o puritate desăvârșită, fiind cangrenată de suferință, de privațiuni, de flagelarea trupului, de tortură. 

· Iubirea oedipiană

Există situații când, fantasma lui Oedip nu se disipează la vreme, așa încât unele fete continuă să-și iubească exlusiv tatăl, iar unii băieți, să-și iubească exclusiv mama. Altfel spus, individul în cauză se cramponează întreaga lui viață, ca partenerul de cuplu să reediteze imaginea părintelui adorat. 
Același blocaj face ca în iubirea persoanei respective pentru propriul său copil de sex opus să se conserve vestigii incestuoase. 
Persistența spectrului oedipian poate să se concretizeze prin diverse forme: iubire platonică, frigiditate, impotență. Forma extremă a iubirii oedipiene duce la donjuanism, când bărbatul practică un autentic camping sentimental, glisând, fără mustrări de conștiință, din femeie în femeie, pentru a rămâne definitiv încorsetat, din punct de vedere sentimental în fidelitatea larvară față de propria sa mamă. Și în această neobosită vânătoare, destinatarul cuceririi nu e niciodată iubit, contează doar vânătoarea, niciodată trofeul. Victima este doar o ciornă, pe care el însuși își perfecționează armele seducției. 
Apar și cazuri când însăși vocația religioasă se nutrește din dragostea oedipiană, deoarece, sub masca iubirii pioase față de biserică, de Dumnezeu, se poate ascunde, în tușe aproape imperceptibile, iubirea refulată față de mamă. Psihanaliza realizată asupra călugărilor din mânăstirea mexicană Cuarnavaca a reiterat fulminant această supoziție. 

O altă fațetă a iubirii de transfer poate fi detectată și în atașamentul excesiv al unui sectant față de un guru. Așa se explică de ce, mergând înapoi pe firul apei, de multe orei, ies la suprafață probleme familiale, frustrări, decepții, neîmpliniri. Ca urmare, ucenicul, pentru a trăi în autenticitate drumului său, trebuie să-și asaneze tot balastul din relațiile sale cu familia de origine și cu semenii anturajului său, căci dialogul cu Dumnezeu nu se poate înfiripa printre bălării. În plus, ori de câte ori te rogi, sufletul tău trebuie să fie liber de orice ranchiună, de orice zgură, de orice resentiment. 

· Iubirea narcisică sau captativă

Această formă apare atunci când nu iubim de fapt pe celălalt. Este vorba de persoane care se caracterizează printr-un egoism monstruos, întrucât ele nu acceptă din partea altora decât laude și admirații și nu agreează decât pe cei asemenea lor. Este o iubire exploatatoare, căci se caută mereu și pretutindeni obținerea unui profit: te iubesc dacă.... În realitate, dragostea adevărată nu se târguiește. O asemenea iubire este o specie de prostituție. Cât privește individul respectiv, el caută în partener propria sa imagine. De fapt, relația ca atare oferă teren propice pentru întâlnirea dintre două nevroze, de aceeași culoare sau de culori complementare. 

Multe femei cad în plasa iubirii repaus: dacă mă iubește, pot fi liniștită și, ca urmare, în casă pot să am o ținută neglijentă, dezordonată și, în general, pot face orice. Iar dacă, într-o zi, nici un bărbat nu mai este tentat să se înfrupte din caloriile sentimentale ale acelei femei, atunci un câine, o pisică sau alt patruped domestic (în funcție de pungă și preferințe) poate substitui parțial (și fără să crâcnească) partenerul pierdut. 
Prin urmare, iubirea narcisică este centripetală, e un negoț aberant, obtuz, unde se ia mereu, fără a oferi nimic în schimb. 

La capătul acestui inventar al tipurilor de iubire, starea care se degajă nu este deloc securizantă, confortabilă, căci fiecare ființă umană se regăsește, mai mult sau mai puțin parcelar, în vreuna dintre ele sau chiar în mai multe. Cert este că nu ne putem consola cu aceste surogate afective, mai ales dacă ne străduim să nu uităm că prin iubire putem lumina cea mai frumoasă lagună din noi. 
Prin urmare, trebuie să ucenicim un alt fel de iubire, care ne poartă dincolo de toate aceste iubiri. Din fericire, există și un suport și un impuls de nădejde în această fascinantă, dar trudnică transmutație sau alchimie interioară, formată din mituri, legende, povești cu zâne etc., adică din toate acele Evanghelii ale popoarelor (M. A. Descamps), prin care inconștientul arhetipal furnizează, prin limbajul criptic al simbolurilor, învățături adânci, incandescente. 

În afara acestui cadou de iubire (Lewis Caroll) psihanaliza, prin corifeii ei, mai vechi sau mai noi, pledează pentru cauza sublimării, deci, implicit, pentru purgația și purificarea pasiunilor. 
Dar oare este posibilă transmutația iubirilor noastre?
Vom începe prin a invoca afirmația suculentă a lui J. Chardonne: iubirea este mult mai mult decât iubire. Mai apoi, precizăm că dragostea germinează din sămânța sexului, dar presupune transcenderea energiei sexuale, altoirea ei metafizică. Deci sexul este începutul călătoriei spre iubire (Osho, 1996, p. 17). Dar, așa cum observă același autor (1996), suntem atrași de celălalt sex pentru că această deschidere ascunde, în fond, atracția irepresibilă față de transcendent. Observația se legitimează deoarece orice om, chiar și cel mai umil, a avut prima licărire a transcendenței în orgasmul sexual, în acea stare de mică moarte, de colaps, când eul dispare, clepsidra timpului își încetează scurgerea, iar individul experimentează, pentru câteva momente de grație, neantul, eternitatea. Atunci, ființa peregrinală a omului este cotropită de o lumină pură, evanescentă, fabuloasă, care vine de dincolo. Sexul, meditează J. Evola (1994, p.409), este cea mai mare forță magică a naturii, în el acționează un impuls care prefigurează misterul Unului. 

Natura deci a deschis prin sex o poartă spre spiritualitate, dar societatea, prin instituțiile ei, a trântit această poartă, fără să deschidă o alta în loc. Ca urmare, reprimând sexul în chingile nemiloase ale prejudecăților și ale falselor pudori, individul devine robul acestuia, căci energia sexuală, astfel jugulată, erupe la suprafață în forme imprevizibile, adeseori triviale. 
Soluția este ca, asumându-ne sexualitatea, să o transcedem, să o sublimăm. Altfel spus, cărbunele trebuie să devină diamant. Pentru aceasta, este necesar să înțelegem că sexul nu este o afacere strict biologică (S.Grof, 1998) și că pentru a deveni o experiență spirituală, el are imperioasă nevoie de flamă și rezonanță emoțională. 
De altfel, din timpuri imemoriale, practicile tantrice fructifică potențialul spiritual al sexualității. Desigur, energia sexuală se poate sublima și prin rugăciune, prin meditație, practici ce trebuie exersate de timpuriu, când lujerul uman e crud și flexibil. 

Sciziunea alienantă dintre trup și suflet, dintre sex și iubire este astăzi din ce în ce mai răspândită printre oamenii orizontali. Mai precis, sexul e terfelit și vulgarizat, devenind un coșmar mecanic, o terapie hormonală, un sport. Iar în absența iubirii, el nu poate umple niciodată golul dintre doi oameni (E. Fromm, 1995, p.18). 
De aceea, este nevoie de o transmutație aproape alchimică, la capătul căreia sexul să fie tratat nu numai ca un izvor al plăcerii ci, îndeosebi, ca un resort al evoluției spirituale. Concret, el trebuie înstelat, adică practicat doar într-o stare de sărbătoare, de bucurie, de sacralitate. Fără îndoială, J. Ortega y Gasset (1995) are dreptate când observă că starea îndrăgostitului implică unele note comune cu starea misticului, căci ambele semnifică o evadare din status quo, o stare de imponderabilitate, când navighezi în afara lumii și a ta însuți, pentru a te lăsa inundat doar de ființa adorată. 
De altfel, nu vom putea niciodată construi o societate mai bună, dacă nu transfigurăm sexul prin iubire, dacă nu-i conferim o sintaxă spirituală. 
Dar iubirea dintre doi oameni nu este posibilă decât dacă se întâlnesc centrele lor. Iar în absența dragostei, sexul aparține periferiei (Osho, 2002). Acesta este motivul pentru care, el singur nu poate asigura longevitatea unui cuplu. 

Când spui te iubesc, implicit cerșești reciprocitatea din partea celuilalt. Ori iubirea adevărată este o iubire necondiționată, ce presupune o renunțare la ego, de aceea, ea trebuie să devină un elan dezinteresat, gratuit, pur. 
Și pentru că iubirea erotică este specia cea mai fragilă și mai perisabilă de iubire (E.Fromm, 1995), chiar dacă ne este indispensabilă (căci pentru o vreme, ne-a disipat cețurile interioare), ea nu reprezintă decât istmul exotic și seducător, de unde începi să vezi orizontul. Este adevărat că în transa acestei iubiri, viața a căpătat rotunjimi somptuoase, dar ea semnifică doar o acoladă, o treaptă de unde începe devenirea întru ființă, cucerirea invizibilului prin vizibil. 

Pasul următor este să ne deschidem larg ecluzele sufletului și să iubim pur și simplu, fără iluzii și condiționări, tot ce ne înconjoară: stele și nori, pietre și viețuitoare, prieteni și dușmani, întregul univers. Aceasta este calea privilegiată de a acumula o debordantă energie. Apoi, după ce am cercetat și îmbrățișat toate aceste semne, îmbelșugat risipite ale dumnezeirii, să ne întoarcem, cu brațele grele de minunile lumii, înapoi către propria noastră ființă, căci acolo, în amfora tainică a Sinelui și în vraja regăsită a iubirii față de noi înșine, ne putem îndumnezeii, deoarece printre cataractele orbitoare de lumină, se prefigurează șansa de a-l întâlni cu adevărat pe Dumnezeu. 

Și astfel, vom putea înțelege că Sinele divin este simultan Sinele fiecăruia dintre noi, precum și a tuturor viețuitoarelor lumii. 

Prin urmare, așa cum medita E.Haich (2002, p.500), eu sunt tot ceea ce există. 

De aceea, în tot ce iubesc, mă iubesc și pe mine, iar singurele lucruri pe care nu le iubesc sunt doar acelea pe care nu le-am recunoscut încă în propria mea ființă. 

BIBLIOGRAFIE

De Gourmont, R. (1997): Fizica dragostei, Iași, Institutul European
Descamps, M.A și colab. (1989): L'amour transpersonnel, Paris, Ed. Trismégiste 
Evola, J. (1994): Metafizica sexului, București, Ed. Humanitas
Fromm, E. (1995): Arta de a iubi, București, Ed.Anima
Grof, S. (1998). The Cosmic Game, State University of New York, Gill and McMillan Ltd. Dublin
Haich, E. (2002): Inițierea, Brașov, Ed. Mix
Leonelli, E.L. (1997): Dragoste și sex, București, Ed.Doina
Marcuse, H. (1996): Eros și civilizație, București, Ed.Trei 
Ortega y Gasset, J. (1995): Studii despre iubire, București, Ed.Humanitas
Osho (1996): De la sex la supraconștiință, București, Ed.Ram
Osho (2002): Cartea despre femei, Brașov, Ed.Mix 
Ramon, A. (1996): Legea dual, București, Ed.Emet
Ruiz, M. (2002): Arta de a iubi, Brașov, Ed.Mix

PRECIZARE:
Materialele prezentate în acest buletin pot fi reproduse numai cu acordul scris al ARPT.


"Asociația Română de Psihologie Transpersonală"

Președinte:
Prof. univ. dr. Ion Mânzat
marion@home.ro

Adresa pentru corespondență:
OP. 42, CP. 12, București

Contact:
Psiholog Ovidiu Brazdău
Tel: 0722 28 88 03

E-mail:
arpt@home.ro
Web site:
http://www.arpt.home.ro

Cod fiscal nr. 14098147
Cont nr. 2511.1-1900.1/ROL
BCR, Sucursala Doamnei, București